vineri, 11 noiembrie 2011
Xisma
Bucati de materiale solide asemanatoare unor fragmente de membrane eliminate in scaune diareice.
Xifoid
Cartilaj ce are forma unei sabii, fiind atasat de portiunea inferioara a sternului. Denumirea populara este capul pieptului.
Xerozis keratinizare
Modificare a structurii tesuturilor, care devin mai bogate in proteine a conjunctivei oculare.
Un xerozis este favorizat de o uscaciune oculara, oricare i-ar fi cauza: alergie, unele boli, indeosebi reumatologice, administrarea anumitor medicamente (antidepresoare, atropinice). El mai poate intra si in cadrul unui sindrom Gougerot-Sjogren (boala autoimuna care comporta o uscare a mucoaselor ochilor, gurii si cailor genitale) sau poate marca debutul unei xeroftalmii (uscare a conjunctivei si a corneei, cauzata de o carenta in vitamina A). Absenta secretiei lacrimale da o senzatie de inconfort, de corp strain in ochi; conjunctiva ia un aspect palid si mat.
Diagnostic si tratament - Examenul la biomicroscop, care poate pune in evidenta o mica inflamatie a corneei, permite sa fie precizat diagnosticul de xerozis. In caz de sindrom al lui Gougerot-Sjogren, testul lui Schirmer permite evaluarea cantitatii de secretie lacrimala.
Tratamentul consta in aplicarea locala de colire sau de pomezi destinate protejarii corneei si in tratarea cauzei atunci cand aceasta este posibila (oprirea luarii de medicamente, tratamentul alergiei etc.).
Un xerozis este favorizat de o uscaciune oculara, oricare i-ar fi cauza: alergie, unele boli, indeosebi reumatologice, administrarea anumitor medicamente (antidepresoare, atropinice). El mai poate intra si in cadrul unui sindrom Gougerot-Sjogren (boala autoimuna care comporta o uscare a mucoaselor ochilor, gurii si cailor genitale) sau poate marca debutul unei xeroftalmii (uscare a conjunctivei si a corneei, cauzata de o carenta in vitamina A). Absenta secretiei lacrimale da o senzatie de inconfort, de corp strain in ochi; conjunctiva ia un aspect palid si mat.
Diagnostic si tratament - Examenul la biomicroscop, care poate pune in evidenta o mica inflamatie a corneei, permite sa fie precizat diagnosticul de xerozis. In caz de sindrom al lui Gougerot-Sjogren, testul lui Schirmer permite evaluarea cantitatii de secretie lacrimala.
Tratamentul consta in aplicarea locala de colire sau de pomezi destinate protejarii corneei si in tratarea cauzei atunci cand aceasta este posibila (oprirea luarii de medicamente, tratamentul alergiei etc.).
Xeroza
Boala de ochi in care conjunctiva se usuca si se contracta, secretia lacrimala dispare, iar cornea se opacifiaza. Apare de obicei in a 5-a sau a 6-a decada de viata, cu tendinta de a se agrava cu timpul.
Xerostomie
Uscaciune excesiva a gurii.
Cauze - O xerostomie este cauzata de o secretie insuficienta de saliva (hiposialie), chiar nula (asialie). Cauzele sale sunt numeroase. O xerostomie tranzitorie poate surveni in caz de anxietate (trac, teama) sau de deshidratare o xerostomie indelungata este de cele mai multe ori legata de sindromul Gougerot-Sjogren, de luarea de anumite medicamente (atropinice, psihotrope ca antidepresoarele) sau, inca, de o radioterapie anticanceroasa a gatului sau a fetei.
Simptome si semne - O xerostomie este extrem de deranjanta; subiectului ii vine greu sa se hraneasca si sa vorbeasca; ii este sete in permanenta. In plus, aceasta tulburare antreneaza, in timp, carii si afectiuni ale gurii.
Tratament - Se asociaza tratamentul cauzei, atunci cand este posibil, cu cel al simptomelor xerostomiei: administrare, pe cale orala, de medicamente cu actiune sialogoga, pulverizatii bucale repetate de saliva artificiala etc.
Cauze - O xerostomie este cauzata de o secretie insuficienta de saliva (hiposialie), chiar nula (asialie). Cauzele sale sunt numeroase. O xerostomie tranzitorie poate surveni in caz de anxietate (trac, teama) sau de deshidratare o xerostomie indelungata este de cele mai multe ori legata de sindromul Gougerot-Sjogren, de luarea de anumite medicamente (atropinice, psihotrope ca antidepresoarele) sau, inca, de o radioterapie anticanceroasa a gatului sau a fetei.
Simptome si semne - O xerostomie este extrem de deranjanta; subiectului ii vine greu sa se hraneasca si sa vorbeasca; ii este sete in permanenta. In plus, aceasta tulburare antreneaza, in timp, carii si afectiuni ale gurii.
Tratament - Se asociaza tratamentul cauzei, atunci cand este posibil, cu cel al simptomelor xerostomiei: administrare, pe cale orala, de medicamente cu actiune sialogoga, pulverizatii bucale repetate de saliva artificiala etc.
Xerosis
Cheratinizare superficiala a conjunctivei, apoi a epiteliului corneei, marcand inceputul xeroftalmiei.
Xeroftalmie
Afectiune oculara constand intr-o uscare a conjunctivei si a corneei. In lumea intreaga, in fiecare an, mai multe sute de mii de persoane sunt afectate de xeroftalmie.
Cauze - Afectiunea are drept cauza principala o carenta in vitamina A, frecventa la copiii din tarile in curs de dezvoltare.
Simptome si evolutie - O xeroftalmie se manifesta printr-un aspect botit al conjunctivei si prin prezenta pe aceasta membrana a unor pete albe cu aspect grunjos, cauzate de absenta secretiei lacrimale. Corneea poate fi sediul unei inflamatii dureroase (keratita), apoi a unei infectii a ochiului, cu riscul de perforatie corneeana. Uscaciunea oculara duce la o keratinizare a tesuturilor corneene (modificare a structurii tesuturilor, mai bogate in proteine), apoi eventual la distrugerea lor. Evolutia spre cecitate este lenta, dar frecventa in absenta tratamentului.
Diagnostic si tratament - Examenul la biomicroscop confirma diagnosticul de xeroftalmie. Pot fi utilizate colire sau pomezi care protejeaza corneea, dar tratamentul cel mai rapid posibil este cel al cauzei (administrarea orala de vitamina A) care este cea mai eficace.
Cauze - Afectiunea are drept cauza principala o carenta in vitamina A, frecventa la copiii din tarile in curs de dezvoltare.
Simptome si evolutie - O xeroftalmie se manifesta printr-un aspect botit al conjunctivei si prin prezenta pe aceasta membrana a unor pete albe cu aspect grunjos, cauzate de absenta secretiei lacrimale. Corneea poate fi sediul unei inflamatii dureroase (keratita), apoi a unei infectii a ochiului, cu riscul de perforatie corneeana. Uscaciunea oculara duce la o keratinizare a tesuturilor corneene (modificare a structurii tesuturilor, mai bogate in proteine), apoi eventual la distrugerea lor. Evolutia spre cecitate este lenta, dar frecventa in absenta tratamentului.
Diagnostic si tratament - Examenul la biomicroscop confirma diagnosticul de xeroftalmie. Pot fi utilizate colire sau pomezi care protejeaza corneea, dar tratamentul cel mai rapid posibil este cel al cauzei (administrarea orala de vitamina A) care este cea mai eficace.
Xeroderma pigmentosum
Afectiune ereditara caracterizata prin cancere cutanate multiple care se dezvolta in timpul copilariei. Xeroderma pigmentosum, boala foarte rara, se transmite, in general, in mod recesiv: gena purtatoare a defectului trebuind sa fie primita atat de la tata, cat si de la mama pentru ca boala sa se dezvolte la copilul acestora. Aceasta este cauzata de cele mai multe ori de o insuficienta a capacitatii de reparare a ADN-ului, ceea ce face celulele, indeosebi celulele cutanate, foarte sensibile la expunerea la radiatia solara.
Simptome si semne - Aproape de la nastere apar inrosiri, umflaturi cutanate, basicute apoi, treptat, o poikilodermie (piele prea sau insuficient pigmentata, cu aspect pestrit, o dilatare a vaselor superficiale ale dermului). Apoi, catre 3 sau 4 ani, se formeaza tumori cutanate, mai intai benigne, transformandu-se rapid in diferite cancere (epiteliom, melanom). Alte anomalii observate cuprind o atingere oculara (fotofobie, eversiune a marginii pleoapelor, conjunctivita, chiar cancer al pleoapelor, al conjunctivei sau al corneei), o intarziere a cresterii si tulburari neurologice (intarziere mintala, epilepsie).
Tratament si prevenire - Tratamentul vizeaza ingrijirea simptomelor, prevenirea aparitiei unor tumori cutanate (protectie solara, prescrierea de retinoide) sau indepartarea lor pe cale chirurgicala. Totusi, prognosticul afectiunii xeroderma pigmentosum ramane foarte sumbru. In familiile afectate, sfatul genetic joaca un rol major in prevenirea transmisiei bolii.
Simptome si semne - Aproape de la nastere apar inrosiri, umflaturi cutanate, basicute apoi, treptat, o poikilodermie (piele prea sau insuficient pigmentata, cu aspect pestrit, o dilatare a vaselor superficiale ale dermului). Apoi, catre 3 sau 4 ani, se formeaza tumori cutanate, mai intai benigne, transformandu-se rapid in diferite cancere (epiteliom, melanom). Alte anomalii observate cuprind o atingere oculara (fotofobie, eversiune a marginii pleoapelor, conjunctivita, chiar cancer al pleoapelor, al conjunctivei sau al corneei), o intarziere a cresterii si tulburari neurologice (intarziere mintala, epilepsie).
Tratament si prevenire - Tratamentul vizeaza ingrijirea simptomelor, prevenirea aparitiei unor tumori cutanate (protectie solara, prescrierea de retinoide) sau indepartarea lor pe cale chirurgicala. Totusi, prognosticul afectiunii xeroderma pigmentosum ramane foarte sumbru. In familiile afectate, sfatul genetic joaca un rol major in prevenirea transmisiei bolii.
Xenopatie
Delir in care bolnavul e convins ca este influentat de la distanta prin sugestie, hipnoza.
Xenoftalmie
Reactie inflamatorie a conjunctivei cauzata de existenta unui corp strain la nivelul ochiului.
Xenobiotic
Compus chimic, care este introdus in organism din afara (nu este sintetizat in organism, este strain organismului uman).
Xantomizare
Infiltratie colesterolica datorata unei leziuni cutanate tumorale, degenerative sau infectioase preexistente.
Xantomatoza
Orice boala caracterizata prin diseminarea xantoamelor (mici tumori benigne, plane sau nodulare, formate din celule bogate in depuneri lipidice). Dupa cum ea este asociata sau nu cu o hiperlipidemie (crestere anormala a nivelului unor lipide precum colesterolul in sange), o xantomatoza se plaseaza in unul dintre cele doua mari grupe de xantomatoze, xantomatozele hiperlipidemice sau xantomatozele normolipidemice.
Xantomatozele hiperlipidemice - Caracterizate prin diseminarea xantoamelor si printr-o hiperlipidemie, ele grupeaza 3 tipuri de afectiuni:
- Hipertrigliceridemiile endogene pure sunt caracterizate prin formarea de xantoame eruptive (pete proeminente inconjurate de un halou rosu) sau de xantoame striate palmare (leziuni galbui), printr-o ateroscleroza precoce si uneori prin calculi ai veziculei biliare.
- Sindroamele de hipertrigliceridemie majora se manifesta de cele mai multe ori prin formarea brusca (ca urmare a unui aport alimentar bogat in grasimi) de numeroase xantoame, printr-un ficat mare, printr-o splina mare si prin diverse tulburari neurologice; nivelul sangvin al trigliceridelor este foarte ridicat.
- Xantomatozele hiperlipidemice ereditare apar din copilarie (xantoame plane, xantoame tendinoase, xantoame plane ale unghiului intern al ochiului) sau spre varsta de cincizeci de ani (xantoame plane si tendinoase). Xantomatoza se traduce printr-o ateroscleroza (boala degenerativa a arterelor care are ca origine formarea unei placi de aterom - depunere lipidica - pe peretele lor).
Xantomatozele normolipidemice - Caracterizate prin diseminarea de xantoame, xantomatozele normolipidemice nu sunt insotite de cresterea nivelului lipidelor circulante din sange. Sub acest termen sunt intrunite mai multe afectiuni caracterizate prin diferite leziuni:
- Xantomul papulonodular diseminat se traduce prin diseminarea de mici papule rosii-brune
- Xantomul plan se caracterizeaza prin formarea de pete plane, galbene sau galbene-portocalii. Una dintre formele sale particulare, denumita xantom plan al pleoapelor sau xantelasma se traduce prin prezenta de depozite galbui in unghiul intern al ochiului si sub pleoape.
Tratament si prevenire - Tratamentul consta pe de o parte in ingrijirea xantoamelor, pe de alta parte in tratarea hiperlipidemiei, eventual asociata cu xantomatoza (regim alimentar, luare de medicamente hipolipemiante), in familiile afectate, sfatul genetic are un rol major in prevenirea transmisiei acestor boli.
Xantomatozele hiperlipidemice - Caracterizate prin diseminarea xantoamelor si printr-o hiperlipidemie, ele grupeaza 3 tipuri de afectiuni:
- Hipertrigliceridemiile endogene pure sunt caracterizate prin formarea de xantoame eruptive (pete proeminente inconjurate de un halou rosu) sau de xantoame striate palmare (leziuni galbui), printr-o ateroscleroza precoce si uneori prin calculi ai veziculei biliare.
- Sindroamele de hipertrigliceridemie majora se manifesta de cele mai multe ori prin formarea brusca (ca urmare a unui aport alimentar bogat in grasimi) de numeroase xantoame, printr-un ficat mare, printr-o splina mare si prin diverse tulburari neurologice; nivelul sangvin al trigliceridelor este foarte ridicat.
- Xantomatozele hiperlipidemice ereditare apar din copilarie (xantoame plane, xantoame tendinoase, xantoame plane ale unghiului intern al ochiului) sau spre varsta de cincizeci de ani (xantoame plane si tendinoase). Xantomatoza se traduce printr-o ateroscleroza (boala degenerativa a arterelor care are ca origine formarea unei placi de aterom - depunere lipidica - pe peretele lor).
Xantomatozele normolipidemice - Caracterizate prin diseminarea de xantoame, xantomatozele normolipidemice nu sunt insotite de cresterea nivelului lipidelor circulante din sange. Sub acest termen sunt intrunite mai multe afectiuni caracterizate prin diferite leziuni:
- Xantomul papulonodular diseminat se traduce prin diseminarea de mici papule rosii-brune
- Xantomul plan se caracterizeaza prin formarea de pete plane, galbene sau galbene-portocalii. Una dintre formele sale particulare, denumita xantom plan al pleoapelor sau xantelasma se traduce prin prezenta de depozite galbui in unghiul intern al ochiului si sub pleoape.
Tratament si prevenire - Tratamentul consta pe de o parte in ingrijirea xantoamelor, pe de alta parte in tratarea hiperlipidemiei, eventual asociata cu xantomatoza (regim alimentar, luare de medicamente hipolipemiante), in familiile afectate, sfatul genetic are un rol major in prevenirea transmisiei acestor boli.
Xantom
Mica tumora benigna formata din macrofage (celule mari avand proprietatea de a ingera si a distruge particule mari) bogate in depuneri lipidice.
Xantoamele formeaza pete sau noduli subcutanati, adesea de culoare galbena, uneori rosie sau bruna.
Diferite tipuri de xantom
- Xantomul eruptiv este o pata proeminenta de unul pana la patru milimetri in diametru, inconjurata de un halou rosu. El apare brusc pe fese, abdomen sau pe spate. Este insotit de o hipertrigliceridemie (nivel sangvin de trigliceride anormal de ridicat) importanta, dureri abdominale si leziuni pancreatice.
- Xantomul papulonodular diseminat este o leziune foarte proeminenta, galbuie sau rosietica, apoi brun-inchisa. El este amplasat pe zonele de flexie, pe mucoasele gurii si laringelui, nervi si oase. El afecteaza indeosebi adultul tanar si se asociaza adesea cu o atingere a mucoasei cailor aerodigestive superioare (esofag, trahee), cu leziuni oculare (depuneri galbui pe pleoape, cornee, conjunctive) si cu un diabet insipid.
- Xantomul plan este o pata plana, galbena sau galben portocalie, de dimensiuni variabile; el exista in mai multe varietati:
- xantomul plan al pleoapelor sau xantelasma debuteaza la unghiul intern al pleoapele superioare si poate sa se asocieze cu o hipercolesterolemie (nivel sangvin de colesterol anormal de ridicat) la subiectii tineri sau tulburari ale metabolismului lipidelor dupa varsta de 50 ani;
- arcul corneean sau gerontoxonul ia forma unei pete cenusii sau galbui care inconjoara irisul; el atinge mai ales subiectii de varste cuprinse intre 60 si 80 de ani si este insotit adesea de o hipercolesterolemie;
- xantomul striat palmar este o pata galbuie lineara care se localizeaza in adanciturile pliurilor de flexie a mainii; el este intotdeauna asociat cu tulburari ale mecanismului lipidelor;
- xantomul plan difuz, mult mai rar, ia forma unei pete galbui care este amplasata de cele mai multe ori pe fata, gat si torace;
- Xantomul tendinos este o tumefactie subcutanata, tare, aderenta la tendoane, mobila sub piele, el afecteaza mai ales tendoanele extensoare ale degetelor, cele ale incheieturii mainii si tendonul lui Ahile. El este asociat intotdeauna cu tulburari ale metabolismului lipidelor
- Xantomul tuberos este un nodul galbui sau rosietic care atinge mai ales coatele, genunchii, fesele si palma mainilor. El este intotdeauna legat de o hipercolesterolemie sau de o hipertrigliceridemie.
Diagnostic - Prezenta xantoamelor poate necesita o dozare sangvina a lipidelor si cautarea unei eventuale diseminari a xantoamelor in organism (xantomatoza).
Tratament - Tratamentul xantoamelor este facultativ; doar xantoamele deranjante ca deosebit de inestetice, atunci cand sunt localizate (xantomul plan al ochiului, de exemplu), pot fi indepartate prin electrocoagulare sau chirurgical. In schimb, daca exista tulburari asociate ale metabolismului lipidelor, acestea trebuie sa fie tratate (regim alimentar sarac in lipide, administrare de medicamente hipolipemiante).
Xantoamele formeaza pete sau noduli subcutanati, adesea de culoare galbena, uneori rosie sau bruna.
Diferite tipuri de xantom
- Xantomul eruptiv este o pata proeminenta de unul pana la patru milimetri in diametru, inconjurata de un halou rosu. El apare brusc pe fese, abdomen sau pe spate. Este insotit de o hipertrigliceridemie (nivel sangvin de trigliceride anormal de ridicat) importanta, dureri abdominale si leziuni pancreatice.
- Xantomul papulonodular diseminat este o leziune foarte proeminenta, galbuie sau rosietica, apoi brun-inchisa. El este amplasat pe zonele de flexie, pe mucoasele gurii si laringelui, nervi si oase. El afecteaza indeosebi adultul tanar si se asociaza adesea cu o atingere a mucoasei cailor aerodigestive superioare (esofag, trahee), cu leziuni oculare (depuneri galbui pe pleoape, cornee, conjunctive) si cu un diabet insipid.
- Xantomul plan este o pata plana, galbena sau galben portocalie, de dimensiuni variabile; el exista in mai multe varietati:
- xantomul plan al pleoapelor sau xantelasma debuteaza la unghiul intern al pleoapele superioare si poate sa se asocieze cu o hipercolesterolemie (nivel sangvin de colesterol anormal de ridicat) la subiectii tineri sau tulburari ale metabolismului lipidelor dupa varsta de 50 ani;
- arcul corneean sau gerontoxonul ia forma unei pete cenusii sau galbui care inconjoara irisul; el atinge mai ales subiectii de varste cuprinse intre 60 si 80 de ani si este insotit adesea de o hipercolesterolemie;
- xantomul striat palmar este o pata galbuie lineara care se localizeaza in adanciturile pliurilor de flexie a mainii; el este intotdeauna asociat cu tulburari ale mecanismului lipidelor;
- xantomul plan difuz, mult mai rar, ia forma unei pete galbui care este amplasata de cele mai multe ori pe fata, gat si torace;
- Xantomul tendinos este o tumefactie subcutanata, tare, aderenta la tendoane, mobila sub piele, el afecteaza mai ales tendoanele extensoare ale degetelor, cele ale incheieturii mainii si tendonul lui Ahile. El este asociat intotdeauna cu tulburari ale metabolismului lipidelor
- Xantomul tuberos este un nodul galbui sau rosietic care atinge mai ales coatele, genunchii, fesele si palma mainilor. El este intotdeauna legat de o hipercolesterolemie sau de o hipertrigliceridemie.
Diagnostic - Prezenta xantoamelor poate necesita o dozare sangvina a lipidelor si cautarea unei eventuale diseminari a xantoamelor in organism (xantomatoza).
Tratament - Tratamentul xantoamelor este facultativ; doar xantoamele deranjante ca deosebit de inestetice, atunci cand sunt localizate (xantomul plan al ochiului, de exemplu), pot fi indepartate prin electrocoagulare sau chirurgical. In schimb, daca exista tulburari asociate ale metabolismului lipidelor, acestea trebuie sa fie tratate (regim alimentar sarac in lipide, administrare de medicamente hipolipemiante).
Xantogranulom
Boala caracterizata printr-o eruptie de leziuni cutanate cu aspect tumoral, care infiltreaza tesutul adipos.
De origine necunoscuta, aceste leziuni contin celule inflamatorii si globule albe, macrofagele, bogate in corpi grasi.
Diferite tipuri de xantogranulom - Se disting doua tipuri:
- Xantogranulomul juvenil sau nevo-endotelio-xantomul afecteaza sugarul si copilul. El ia forma de noduli sau de papule de consistenta moale, de diametrul1 pana la 10 milimetri, de culoare rosietica, iar dupa cateva luni devine brun-galbui. Aceste leziuni ating mai ales fata si pielea capului, mai rar trunchiul si radacina membrelor. Diagnosticul xantogranulomului juvenil se pune pe baza biopsiei cutanate. Aceasta afectiune, de obicei benigna, poate sa fie asociata si cu leziuni oculare ca un glaucom, o uveita sau o irita (atunci cand proliferarea granulomatoasa atinge diferite structuri ale ochiului) sau cu boala lui Recklinghausen (afectiune ereditara caracterizata prin numeroase tumori benigne diseminate in organism, prin pete cutanate pigmentate si prin malformatii nervoase): ea necesita in consecinta o supraveghere riguroasa, dar nu face apel la nici un tratament, leziunile cutanate regresand spontan intr-un an sau doi, cu exceptia cazurilor de anomalii oculare (tratate prin chirurgie sau radioterapie).
- Xantogranulomul necrobiotic este o boala cronica a adultului care este caracterizata prin formarea de noduli brun-portocalii acoperiti de telangiectazii sau de varicozitati (mici vase dilatate). Acestea sunt amplasate mai ales in jurul orbitelor, la radacina membrelor si pe torace. Xantogranulomul necrobiotic este o afectiune benigna, dar care poate revela un mielom multiplu (proliferare maligna a plasmocitelor, celule specializate in producerea de anticorpi, in maduva osoasa). Diagnosticul xantogranulomului necrobiotic, care se pune pe baza biopsiei cutanate, trebuie deci completat cu o analiza a proteinelor sangelui prin electroforeza, care permite decelarea existentei unui eventual mielom multiplu. Un astfel de xantogranulom poate fi indepartat chirurgical sub anestezie locala, dar se intampla ca leziunile sa recidiveze. Atunci cand este asociat cu un mielom multiplu, acesta trebuie sa fie tratat prin chimioterapie.
De origine necunoscuta, aceste leziuni contin celule inflamatorii si globule albe, macrofagele, bogate in corpi grasi.
Diferite tipuri de xantogranulom - Se disting doua tipuri:
- Xantogranulomul juvenil sau nevo-endotelio-xantomul afecteaza sugarul si copilul. El ia forma de noduli sau de papule de consistenta moale, de diametrul1 pana la 10 milimetri, de culoare rosietica, iar dupa cateva luni devine brun-galbui. Aceste leziuni ating mai ales fata si pielea capului, mai rar trunchiul si radacina membrelor. Diagnosticul xantogranulomului juvenil se pune pe baza biopsiei cutanate. Aceasta afectiune, de obicei benigna, poate sa fie asociata si cu leziuni oculare ca un glaucom, o uveita sau o irita (atunci cand proliferarea granulomatoasa atinge diferite structuri ale ochiului) sau cu boala lui Recklinghausen (afectiune ereditara caracterizata prin numeroase tumori benigne diseminate in organism, prin pete cutanate pigmentate si prin malformatii nervoase): ea necesita in consecinta o supraveghere riguroasa, dar nu face apel la nici un tratament, leziunile cutanate regresand spontan intr-un an sau doi, cu exceptia cazurilor de anomalii oculare (tratate prin chirurgie sau radioterapie).
- Xantogranulomul necrobiotic este o boala cronica a adultului care este caracterizata prin formarea de noduli brun-portocalii acoperiti de telangiectazii sau de varicozitati (mici vase dilatate). Acestea sunt amplasate mai ales in jurul orbitelor, la radacina membrelor si pe torace. Xantogranulomul necrobiotic este o afectiune benigna, dar care poate revela un mielom multiplu (proliferare maligna a plasmocitelor, celule specializate in producerea de anticorpi, in maduva osoasa). Diagnosticul xantogranulomului necrobiotic, care se pune pe baza biopsiei cutanate, trebuie deci completat cu o analiza a proteinelor sangelui prin electroforeza, care permite decelarea existentei unui eventual mielom multiplu. Un astfel de xantogranulom poate fi indepartat chirurgical sub anestezie locala, dar se intampla ca leziunile sa recidiveze. Atunci cand este asociat cu un mielom multiplu, acesta trebuie sa fie tratat prin chimioterapie.
Xantina
Substanta organica azotoasa care se gaseste in majoritatea tesuturilor si fluidelor din organismele vegetale si animale. Este o molecula intermediara in degradarea adenozin monofosfatului in acid uric, fiind formata prin oxidarea hipoxantinei.
Xantelasma
Ansamblu de pete mici galbui, cu margini regulate, localizate la nivelul pleoapelor catre partea nazala. Pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol, evolutia sa fiind benigna si foarte lenta.
Yoyo
Sistem de drenaj plasat in membrana timpanica ce pune in comunicatie urechea medie si urechea externa.
Amplasarea unui aerator transtimpanic, rara la adult, este frecventa la copil. Ea este indicata in cazul unei surditati de transmisie (datorita unei afectari a urechii medii sau externe), legata in principal de o otita seroasa sau de repetate otite medii acute. Aeratorul permite ventilarea urechii medii si eliminarea secretiilor, deci recuperarea auditiva. Implantarea, care implica o perforare a timpanului, se face cu ajutorul unui microscop, sub anestezie generala. In mod obisnuit, aeratorul este lasat pe loc o perioada mergand de la 6 luni la 1 an. Prezenta sa interzice de obicei scaldatul. Riscul principal al aeratoarelor transtimpanice este neinchiderea perforatiei timpanice dupa indepartarea drenului, ceea ce poate necesita o interventie chirurgicala.
Amplasarea unui aerator transtimpanic, rara la adult, este frecventa la copil. Ea este indicata in cazul unei surditati de transmisie (datorita unei afectari a urechii medii sau externe), legata in principal de o otita seroasa sau de repetate otite medii acute. Aeratorul permite ventilarea urechii medii si eliminarea secretiilor, deci recuperarea auditiva. Implantarea, care implica o perforare a timpanului, se face cu ajutorul unui microscop, sub anestezie generala. In mod obisnuit, aeratorul este lasat pe loc o perioada mergand de la 6 luni la 1 an. Prezenta sa interzice de obicei scaldatul. Riscul principal al aeratoarelor transtimpanice este neinchiderea perforatiei timpanice dupa indepartarea drenului, ceea ce poate necesita o interventie chirurgicala.
Yoga
Disciplina care inglobeaza atat o filosofie care-si propune sa indice finalitatea existentei umane, cat si exercitii spirituale si corporale, care permit fiecaruia sa puna in practica aceasta filosofie.
Istoric - Corpusul ritualurilor yoga a fost elaborat in timpul primului mileniu i.Hr. (epocile vedica si upanisadica). Incepand cu secolul al V -lea dupa Hr., o data cu dezvoltarea hinduismului, apar doctorii, compilatorii si comentatorii, care aduna toate aceste experiente intr-o sinteza denumita raja-yoga (yoga regala). La granitele acestui model sau derivand din el, anumite curente se concentreaza pe realizari particulare: printre principalele in vigoare azi, se disting bhati-yoga (forma devotionala de abandonare de sine in fata divinitatii), jnana-yoga (orientata spre cunoasterea metafizica) si karma-yoga (exercitiul actiunii dezinteresate).
Principii - Yoga cuprinde o cautare spirituala, precum si reguli de viata si exercitii fizice si psihologice a caror punere in practica se realizeaza in mai multe etape, repartizate pe numerosi ani. Epoca actuala cunoaste o impartire intre doua atitudini fundamentale. Prima consta in utilizarea exercitiilor fizice si psihologice de yoga pentru a lupta impotriva relelor vietii contemporane: astfel, destinderea yogica, actionand asupra totalitatii muschilor, constituie un raspuns activ la afectiunile legate de stres; in acelasi mod, exercitiile de tonifiere a musculaturii abdominale permit stimularea tranzitului intestinal. In ce priveste cea de a doua abordare, marcata de gustul pentru ezoterism si cautarea unui "altceva" filosofic si spiritual, ea da loc uneori unor derive.
Indicatii si desfasurare - Desi in India este utilizata ca un complement al medicinei traditionale, yoga nu este o terapie. Daca poate ajuta la vindecarea unor afectiuni ca durerile de spate, spasmofilia, anxietatea, insomnia, unele boli cardiovasculare etc., aplicatiile ei terapeutice raman aspecte anexe, iar relatia lor cu medicina este mai curand de insotitor, scopul urmarit de yoga ramanand, chiar si in contextul actual, ceea ce a fost intotdeauna: sa permita o mai buna cunoastdere de sine.
Sedintele constau in serii de miscari coordonate la ritmul respirator, alternate cu posturi imobile. Acestea se repartizeaza in sapte grupe mari, dupa pozitia coloanei vertebrale: intinderi, flexii, extensii, inclinatii laterale, torsiuni, echilibre, inversii. Ele prezinta numeroase variante, dupa partile implicate ale corpului, nivelul de dificultate si scopul urmarit (tonifierea sau, din contra, mladierea diferitelor grupe de muschi, de exemplu). Ele permit corectarea deformatiilor coloanei vertebrale (cifoza, hiperlordoza) si mladierea centurilor pelviana si scapulara, redarea mobilitatii bazinului si cefei. Se adauga exercitii de tonifiere si de stimulare a organelor abdominale (ficat, rinichi, intestin). In sfarsit, respiratia se practica de una singura sau asociata cu posturi. Ea permite, mai ales, mobilizarea diafragmului (muschi care separa toracele de abdomen), de mladiere a custii toracice si de activare a schimburilor gazoase cu ajutorul exercitiilor de exspiratie/inspiratie. In sfarsit, yoga permite femeilor gravide sa-si cunoasca mai bine corpul si sa-i ofere mijloacele de destindere si de mladiere (tonificare a perineului, intindere a ligamentelor regiunii bazinului, deprinderea respiratiei profunde etc.).
Istoric - Corpusul ritualurilor yoga a fost elaborat in timpul primului mileniu i.Hr. (epocile vedica si upanisadica). Incepand cu secolul al V -lea dupa Hr., o data cu dezvoltarea hinduismului, apar doctorii, compilatorii si comentatorii, care aduna toate aceste experiente intr-o sinteza denumita raja-yoga (yoga regala). La granitele acestui model sau derivand din el, anumite curente se concentreaza pe realizari particulare: printre principalele in vigoare azi, se disting bhati-yoga (forma devotionala de abandonare de sine in fata divinitatii), jnana-yoga (orientata spre cunoasterea metafizica) si karma-yoga (exercitiul actiunii dezinteresate).
Principii - Yoga cuprinde o cautare spirituala, precum si reguli de viata si exercitii fizice si psihologice a caror punere in practica se realizeaza in mai multe etape, repartizate pe numerosi ani. Epoca actuala cunoaste o impartire intre doua atitudini fundamentale. Prima consta in utilizarea exercitiilor fizice si psihologice de yoga pentru a lupta impotriva relelor vietii contemporane: astfel, destinderea yogica, actionand asupra totalitatii muschilor, constituie un raspuns activ la afectiunile legate de stres; in acelasi mod, exercitiile de tonifiere a musculaturii abdominale permit stimularea tranzitului intestinal. In ce priveste cea de a doua abordare, marcata de gustul pentru ezoterism si cautarea unui "altceva" filosofic si spiritual, ea da loc uneori unor derive.
Indicatii si desfasurare - Desi in India este utilizata ca un complement al medicinei traditionale, yoga nu este o terapie. Daca poate ajuta la vindecarea unor afectiuni ca durerile de spate, spasmofilia, anxietatea, insomnia, unele boli cardiovasculare etc., aplicatiile ei terapeutice raman aspecte anexe, iar relatia lor cu medicina este mai curand de insotitor, scopul urmarit de yoga ramanand, chiar si in contextul actual, ceea ce a fost intotdeauna: sa permita o mai buna cunoastdere de sine.
Sedintele constau in serii de miscari coordonate la ritmul respirator, alternate cu posturi imobile. Acestea se repartizeaza in sapte grupe mari, dupa pozitia coloanei vertebrale: intinderi, flexii, extensii, inclinatii laterale, torsiuni, echilibre, inversii. Ele prezinta numeroase variante, dupa partile implicate ale corpului, nivelul de dificultate si scopul urmarit (tonifierea sau, din contra, mladierea diferitelor grupe de muschi, de exemplu). Ele permit corectarea deformatiilor coloanei vertebrale (cifoza, hiperlordoza) si mladierea centurilor pelviana si scapulara, redarea mobilitatii bazinului si cefei. Se adauga exercitii de tonifiere si de stimulare a organelor abdominale (ficat, rinichi, intestin). In sfarsit, respiratia se practica de una singura sau asociata cu posturi. Ea permite, mai ales, mobilizarea diafragmului (muschi care separa toracele de abdomen), de mladiere a custii toracice si de activare a schimburilor gazoase cu ajutorul exercitiilor de exspiratie/inspiratie. In sfarsit, yoga permite femeilor gravide sa-si cunoasca mai bine corpul si sa-i ofere mijloacele de destindere si de mladiere (tonificare a perineului, intindere a ligamentelor regiunii bazinului, deprinderea respiratiei profunde etc.).
Yersinioza
Infectie provocata de o bacterie Yersinia.
Yersinia este un gen bacterian din familia enterobacteriilor, constituit din bacili (bacterii in fonna de bastonas) gram negativi. Acest gen bacterian comporta trei specii care infecteaza un mare numar de animale si, mai putin frecvent, omul.
- Yersinia enterocolitica, foarte raspandita in sol, apa si plante, si prezenta in cantitate mica in fecalele a numerosi indivizi (purtatori sanatosi), este, in unele cazuri, responsabila de enterocolite (inflamatie a mucoasei intestinului) complicandu-se uneori cu septicemie, cu atingerea ganglionilor mezenterici, cu eritem nodos sau cu poliartrita.
- Yersinia pseudotuberculosis sau bacilul lui Malassez si Vignal este responsabil de septicemie la om (stare infectioasa generalizata) si de atingere a ganglionilor, cei mezenterici indeosebi. Aceasta bacterie provoaca uneori simptome comparabile cu cele ale apendicitei.
-Yersinia pestis sau bacilul lui Yerlin este agentul pestei (ciumei).
Diagnostic si tratament - Bacilii sunt izolati prin coprocultura (examen bacteriologic al fecalelor) sau prin cultura realizata pornind de la un prelevat ganglionar in caz de infectie digestiva. Toate yersiniozele sunt sensibile la antibiotice.
Yersinia este un gen bacterian din familia enterobacteriilor, constituit din bacili (bacterii in fonna de bastonas) gram negativi. Acest gen bacterian comporta trei specii care infecteaza un mare numar de animale si, mai putin frecvent, omul.
- Yersinia enterocolitica, foarte raspandita in sol, apa si plante, si prezenta in cantitate mica in fecalele a numerosi indivizi (purtatori sanatosi), este, in unele cazuri, responsabila de enterocolite (inflamatie a mucoasei intestinului) complicandu-se uneori cu septicemie, cu atingerea ganglionilor mezenterici, cu eritem nodos sau cu poliartrita.
- Yersinia pseudotuberculosis sau bacilul lui Malassez si Vignal este responsabil de septicemie la om (stare infectioasa generalizata) si de atingere a ganglionilor, cei mezenterici indeosebi. Aceasta bacterie provoaca uneori simptome comparabile cu cele ale apendicitei.
-Yersinia pestis sau bacilul lui Yerlin este agentul pestei (ciumei).
Diagnostic si tratament - Bacilii sunt izolati prin coprocultura (examen bacteriologic al fecalelor) sau prin cultura realizata pornind de la un prelevat ganglionar in caz de infectie digestiva. Toate yersiniozele sunt sensibile la antibiotice.
Zaharid
Substanta compusa din carbon, hidrogen si oxigen, de origine esentialmente vegetala. Impreuna cu proteinele si lipidele, glucidele, altadata numite hidrati de carbon, constituie cele trei principale macronutriente din alimentatie. Nevoile sunt de aproximativ 5 grame per kilocorp pe zi si trebuie sa reprezinte 50-55% din ratia calorica zilnica. Glucidele reprezinta o sursa energetica rapid mobilizabila si aduc 4 kilocalorii pe gram. Dupa lungimea si complexitatea moleculei lor, ele se clasifica in doua categorii.
- Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru ca sunt rapid absorbite de catre mucoasa digestiva, au un gust dulce. Ele se gasesc mai ales in fructe, dulceturi, bomboane, prajituri etc.
- Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, in general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, in principal, reprezentate de catre amidon, constituent principal al feculentelor, radacinilor si tuberculilor, si de catre glicogen prezent mai ales in ficatul animalelor. Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrelor vegetale alimentare (celuloza).
Este recomandabil, pentru a avea o alimentatie echilibrata, sa se aduca organismului o ratie de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple si doua treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul.
- Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru ca sunt rapid absorbite de catre mucoasa digestiva, au un gust dulce. Ele se gasesc mai ales in fructe, dulceturi, bomboane, prajituri etc.
- Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, in general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, in principal, reprezentate de catre amidon, constituent principal al feculentelor, radacinilor si tuberculilor, si de catre glicogen prezent mai ales in ficatul animalelor. Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrelor vegetale alimentare (celuloza).
Este recomandabil, pentru a avea o alimentatie echilibrata, sa se aduca organismului o ratie de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple si doua treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul.
Zenker (diverticul al lui)
Deformatie in deget de manusa a partii joase a faringelui, care formeaza un buzunar in vecinatatea sfincterului superior al esofagului.
Simptome si semne - Aceasta deformatie poate ramane multa vreme fara vreun simptom. Ea nu devine deranjanta decat atunci cand creste: diverticulul se umple dupa ce subiectul a mancat si se manifesta sub forma unei tumefactii care umfla gatui, ce dispare golindu-se in faringe.
Diagnostic si tratament - Diagnosticul se pune pe baza radiografiei. Tratamentul consta in ablatia chirurgicala a diverticulului, dar nu se justifica decat daca acesta este cu adevarat deranjant.
Simptome si semne - Aceasta deformatie poate ramane multa vreme fara vreun simptom. Ea nu devine deranjanta decat atunci cand creste: diverticulul se umple dupa ce subiectul a mancat si se manifesta sub forma unei tumefactii care umfla gatui, ce dispare golindu-se in faringe.
Diagnostic si tratament - Diagnosticul se pune pe baza radiografiei. Tratamentul consta in ablatia chirurgicala a diverticulului, dar nu se justifica decat daca acesta este cu adevarat deranjant.
Zgomot hidroaeric intestinal
Zgomot produs de catre alimentele lichide si de catre gazele pe care le degaja acestea in stomac sau in intestin in cursul digestiei. Borborigmele fac parte din procesul normal de digestie si constituie un fenomen pe deplin benign; nu necesita nici investigatii, nici tratamente deosebite.
Zift (transfer zygotic intrafallopian)
Metoda de reproducere umana asistata, prin care zigotul format in urma fertilizarii artificiale a ovulului cu spermatozoidul este introdus in trompa uterina.
Zinc
Oligoelement indispensabil organismului, care pennite mai ales activarea unui mare numar de enzime, in principal cele care sunt implicate in sinteza proteinelor (ARN-polimeraze, in special).
Necesitati si surse - Aporturile zilnice recomandate de zinc (Zn) sunt de ordinul a 5 pana la 10 miligrame pentru femei, de 15 miligrame pentru barbat si pentru femeia gravida si de 19 miligrame pentru femeia care alapteaza. Principalele surse alimentare de zinc sunt alimentele bogate in proteine de origine animala (carne, peste, produse lactate, oua), dar si legumele uscate. Absorbtia intestinala a zincului variaza dupa compozitia mesei: de ia 35% in cantitatea de zinc ingerat (pentru o masa normala) pana la 15% (pentru o masa bogata in vegetale si saraca in carne); in plus, cerealele si legumele uscate impiedica aceasta absorbtie
Dozare si carenta - Zincemia (nivelul de zinc din serul sangvin), cu doza delicata, este in functie de aportul alimentar in zinc: valorile normale se situeaza in jur de 1,25 miligrame pe litru. O carenta in zinc poate fi consecinta unui aport alimentar insuficient, a unei cresteri a necesitatilor (crestere, sarcina), a unor diferite stari patologice (alcoolism, diabet, infectie) sau a unei tulburari ereditare a metabolismului zincului (acrodermatita enteropatica). Simptomele carentei variaza dupa gravitatea ei: intarziere a cresterii, alterari ale pielii si mucoaselor (dermita seboreica, inflamatia comisurilor buzelor, eruptie asemanatoare unei eczeme sau psoriazisului), caderea parului, pierderea simtului gustativ, micsorarea apetitului, probleme de cicatrizare, tulburari ale imunitatii si ale maturarii sexuale (atrofie a gonadelor, micsorarea spermatogenezei) si, la femeia gravida, riscul de malformatii si de hipotrofie fetala.
Aport excesiv - O supraincarcare in zinc poate surveni in caz de intoxicatie acuta sau cronica de origine industriala (inhalarea de vapori bogati in oxid de zinc), in caz de suplimentare excesiva a aportului sau in cursul bolilor ereditare exceptionale (boala lui Pick, hiperzincemia familiala); ea risca sa provoace o carenta in cupru, la randul ei responsabila de o anemie severa.
Utilizare terapeutica - Zincul este utilizat, pe cale orala si injectabila, in prevenirea si tratamentul carentelor corespunzatoare, pe cale orala sau in cursul tratamentului acneei si, local, ca antiseptic. El mai intra si in compozitia unor medicamente (insulina, de exemplu).
Necesitati si surse - Aporturile zilnice recomandate de zinc (Zn) sunt de ordinul a 5 pana la 10 miligrame pentru femei, de 15 miligrame pentru barbat si pentru femeia gravida si de 19 miligrame pentru femeia care alapteaza. Principalele surse alimentare de zinc sunt alimentele bogate in proteine de origine animala (carne, peste, produse lactate, oua), dar si legumele uscate. Absorbtia intestinala a zincului variaza dupa compozitia mesei: de ia 35% in cantitatea de zinc ingerat (pentru o masa normala) pana la 15% (pentru o masa bogata in vegetale si saraca in carne); in plus, cerealele si legumele uscate impiedica aceasta absorbtie
Dozare si carenta - Zincemia (nivelul de zinc din serul sangvin), cu doza delicata, este in functie de aportul alimentar in zinc: valorile normale se situeaza in jur de 1,25 miligrame pe litru. O carenta in zinc poate fi consecinta unui aport alimentar insuficient, a unei cresteri a necesitatilor (crestere, sarcina), a unor diferite stari patologice (alcoolism, diabet, infectie) sau a unei tulburari ereditare a metabolismului zincului (acrodermatita enteropatica). Simptomele carentei variaza dupa gravitatea ei: intarziere a cresterii, alterari ale pielii si mucoaselor (dermita seboreica, inflamatia comisurilor buzelor, eruptie asemanatoare unei eczeme sau psoriazisului), caderea parului, pierderea simtului gustativ, micsorarea apetitului, probleme de cicatrizare, tulburari ale imunitatii si ale maturarii sexuale (atrofie a gonadelor, micsorarea spermatogenezei) si, la femeia gravida, riscul de malformatii si de hipotrofie fetala.
Aport excesiv - O supraincarcare in zinc poate surveni in caz de intoxicatie acuta sau cronica de origine industriala (inhalarea de vapori bogati in oxid de zinc), in caz de suplimentare excesiva a aportului sau in cursul bolilor ereditare exceptionale (boala lui Pick, hiperzincemia familiala); ea risca sa provoace o carenta in cupru, la randul ei responsabila de o anemie severa.
Utilizare terapeutica - Zincul este utilizat, pe cale orala si injectabila, in prevenirea si tratamentul carentelor corespunzatoare, pe cale orala sau in cursul tratamentului acneei si, local, ca antiseptic. El mai intra si in compozitia unor medicamente (insulina, de exemplu).
Zollinger ellison (sindrom al lui)
Afectiune caracterizata prin prezenta unor ulcere multiple si recidivante in stomac si mai ales in duoden, asociata cu o inflamatie locala cu o diaree si cu o steatoree (prezenta a grasimilor in fecale).
Cauze - Aceste tulburari, rare, sunt provocate de o aciditate gastrica excesiva cauzata de o hipersecretie a unui hormon digestiv, gastrina, de catre una sau mai multe tumori benigne sau maligne cu evolutie foarte lenta, denumite gastrinoame. Acestea sunt amplasate de cele mai multe ori in pancreas sau imprejurimi, mai rar in peretele stomacului sau al duodenului. Sindromul lui Zollinger-Ellison este fie dobandit si izolat, fie ereditar si asociat cu atingerea altor glande endocrine, paratiroidele sau hipofiza, de exemplu: atunci el face parte dintr-o neoplazie endocrina multipla (boala ereditara caracterizata printr-o hiperfunctie a mai multor glande endocrine).
Evolutie - Sindromul lui Zollinger-Ellison antreneaza uneori, dupa mai multi ani, aparitia de metastaze in ficat.
Diagnostic - Boala, suspectata prin examenul endoscopic (fibroscopie eso-gastro-duodenala), este confirmata prin dozarile care evidentiaza un exces de gastrina. Tumora poate fi localizata printr-un scaner abdominal, o ecografie sau o angiografie (radiografie a vaselor).
Tratament si prognostic - Doze mari de medicamente care franeaza secretia acida a celulelor gastrice (omeprazol, lanzoprazol) permit vindecarea ulcerelor. Impotriva tumorii, poate fi avuta in vedere ablatia chirurgicala, asociata cu o chimioterapie in caz de metastaze. Dupa tratament, dozarile hormonale regulate de gastrina permit depistarea precoce a eventualelor recidive. Din cauza evolutiei lente a tumorii si datorita tratamentului pus in aplicare, prognosticul sindromului lui Zollinger-Ellison este de cele mai multe ori favorabil.
Cauze - Aceste tulburari, rare, sunt provocate de o aciditate gastrica excesiva cauzata de o hipersecretie a unui hormon digestiv, gastrina, de catre una sau mai multe tumori benigne sau maligne cu evolutie foarte lenta, denumite gastrinoame. Acestea sunt amplasate de cele mai multe ori in pancreas sau imprejurimi, mai rar in peretele stomacului sau al duodenului. Sindromul lui Zollinger-Ellison este fie dobandit si izolat, fie ereditar si asociat cu atingerea altor glande endocrine, paratiroidele sau hipofiza, de exemplu: atunci el face parte dintr-o neoplazie endocrina multipla (boala ereditara caracterizata printr-o hiperfunctie a mai multor glande endocrine).
Evolutie - Sindromul lui Zollinger-Ellison antreneaza uneori, dupa mai multi ani, aparitia de metastaze in ficat.
Diagnostic - Boala, suspectata prin examenul endoscopic (fibroscopie eso-gastro-duodenala), este confirmata prin dozarile care evidentiaza un exces de gastrina. Tumora poate fi localizata printr-un scaner abdominal, o ecografie sau o angiografie (radiografie a vaselor).
Tratament si prognostic - Doze mari de medicamente care franeaza secretia acida a celulelor gastrice (omeprazol, lanzoprazol) permit vindecarea ulcerelor. Impotriva tumorii, poate fi avuta in vedere ablatia chirurgicala, asociata cu o chimioterapie in caz de metastaze. Dupa tratament, dozarile hormonale regulate de gastrina permit depistarea precoce a eventualelor recidive. Din cauza evolutiei lente a tumorii si datorita tratamentului pus in aplicare, prognosticul sindromului lui Zollinger-Ellison este de cele mai multe ori favorabil.
Zona pellucida
Unul din straturile de invelis ale ovocitului, care trebuie strabatut de spermatozoid pentru a ajunge la ovul si a-l fecunda.
Zona zoster
Zona zoster este o dermatoza acuta produsa de un virus neurotrop identic cu cel al varicelei. Zona zoster este caracterizata printr-o eruptie unilaterala de vezicule pe fond eritematos, dispusa in grupe (buchete) pe traiectul unui nerv senzitiv. Dureri de tip nevraligic preced si insotesc eruptia si persista mult timp dupa vindecarea regionala. Dupa localizare, mai frecvente sunt:
- zona intercostala
- zona oftalmica
- zona cervicala.
Cauze - Zona zoster atinge copilul in mod exceptional, mult mai frecvent adultul si persoanele in varsta. In fapt, virusul responsabil de aceasta boala persista in stare latenta dupa infectie, pe toata durata vietii, in ganglionii nervosi ai rachisului sau ai nervilor cranieni. In unele cazuri, indeosebi atunci cand se produce o scadere a capacitatilor de aparare imunitara, ori sub efectul unui stres (traumatism, de exemplu), virusul poate sa se reactiveze si poate infecta nervul corespunzator ganglionilor pe care ii ocupa. Zona zoster este o boala contagioasa, prin contact cutanat cu leziunile; ea poate provoca varicela la un subiect care n-a contractat vreodata virusul varicela-zona.
Simptome si semne - Zona atinsa este de cele mai multe ori un nerv intercostal, simptomele declarandu-se atunci pe torace, dar toti ceilalti nervi pot fi atinsi: nervii cervicali (eruptia declarandu-se pe ceafa, pe gat, pe pielea capului), ganglionul geniculat (atingere a conductului auditiv extern si a interiorului pavilionului urechii), nervul bucofaringean (atingere a fetei interne a obrazului, a valului palatin, al peretelui posterior al faringelui), nervii cefalici si, in special, ramura oftalmica a nervului trigemen (atingere a ochiului sau zona oftalmica).
Boala debuteaza printr-o febra moderata si senzatie de arsura in zona de emergenta a nervului atins. Dupa cateva zile apare o eruptie de mici pete rosii pe care se ridica vezicule. In unele cazuri, eruptia poate fi foarte discreta (foarte putine vezicule) si poate trece neobservata - atunci cand survine la subsuoara -, de exemplu, boala revelandu-se atunci exclusiv prin dureri. Semn caracteristic pentru zona zoster, eruptia este unilaterala si acopera strict teritoriul unui nerv senzitiv - cu toate ca se mai pot intalni cateva vezicule sau cateva pete de roseata si in afara acestui teritoriu. Pe torace mai ales, leziunile urmeaza un traseu, in mare orizontal, care taie oblic coastele.
Veziculele, mai intai translucide, se tulbura repede. Catre a sasea zi, ele se usuca formand cruste sau se sparg, apoi se cicatrizeaza in 15 pana la 20 zile; pot persista mici cicatrice scobite. Eruptia este insotita de o exacerbare a durerii, care devine adesea greu suportabila, iar, in unele cazuri, transpiratii si dureri de cap. Ea evolueaza in doua sau trei pusee la doua pana la trei saptamani.
Complicatii - Ele sunt de temut in caz de zona zoster oftalmica; in fapt, aceasta poate antrena, in afara unor dureri foarte intense, o atingere a corneei (keratita), a uveei (uveita), a retinei (retinita), sau a nervilor motori ai ochiului (paralizie oculara).
La bolnavii ale caror mijloace de aparare imunitara sunt slabite (subiecti atinsi de SIDA, de leucemie, sub tratament imunosupresor, sub corticoterapie etc.) exista riscul unei generalizari a infectiei cu atingerea viscerelor, necroza hemoragica sau meningoencefalita.
Tratament si evolutie - La subiectii sub 60 ani care nu au nici un deficit imunitar, tratamentul este doar cel al simptomelor: dezinfectia si pudrarea cu talc a leziunilor; pomezile sunt categoric nerecomandate, repaus si, mai ales, luarea de analgezice cat mai precoce posibil. La bolnavii in varsta, la subiectii imunodeprimati si la cei la care boala este foarte intinsa sau antreneaza dureri mari, se prescriu in plus antiviralele (aciclovir), administrate pe cale intravenoasa in tratament de atac, apoi pe cale orala.
In cazul zonei oftalmice, poate fi necesar sa se procedeze, pe toata durata zonei zoster, la o tarsorafie (sutura a pleoapelor) pentru a impiedica o ulceratie sau o suprainfectie a corneei.
Sechele - Acestea sunt dureri, numite algii postzosteriene, adesea foarte neplacute, care pot persista timp de ani de zile, mai ales la persoanele in varsta sau dupa o zona zoster oftalmica. Adesea este greu sa fie eliminate, iar analgezicele obisnuite se dovedesc putin eficace. Eficacitatea tratamentelor propuse este cu atat mai mare cu cat ele sunt prescrise mai precoce: administrarea de corticosteroizi pe cale orala timp de 3 sau 4 saptamani, radioterapie dar si acupunctura si mezoterapie.
- zona intercostala
- zona oftalmica
- zona cervicala.
Cauze - Zona zoster atinge copilul in mod exceptional, mult mai frecvent adultul si persoanele in varsta. In fapt, virusul responsabil de aceasta boala persista in stare latenta dupa infectie, pe toata durata vietii, in ganglionii nervosi ai rachisului sau ai nervilor cranieni. In unele cazuri, indeosebi atunci cand se produce o scadere a capacitatilor de aparare imunitara, ori sub efectul unui stres (traumatism, de exemplu), virusul poate sa se reactiveze si poate infecta nervul corespunzator ganglionilor pe care ii ocupa. Zona zoster este o boala contagioasa, prin contact cutanat cu leziunile; ea poate provoca varicela la un subiect care n-a contractat vreodata virusul varicela-zona.
Simptome si semne - Zona atinsa este de cele mai multe ori un nerv intercostal, simptomele declarandu-se atunci pe torace, dar toti ceilalti nervi pot fi atinsi: nervii cervicali (eruptia declarandu-se pe ceafa, pe gat, pe pielea capului), ganglionul geniculat (atingere a conductului auditiv extern si a interiorului pavilionului urechii), nervul bucofaringean (atingere a fetei interne a obrazului, a valului palatin, al peretelui posterior al faringelui), nervii cefalici si, in special, ramura oftalmica a nervului trigemen (atingere a ochiului sau zona oftalmica).
Boala debuteaza printr-o febra moderata si senzatie de arsura in zona de emergenta a nervului atins. Dupa cateva zile apare o eruptie de mici pete rosii pe care se ridica vezicule. In unele cazuri, eruptia poate fi foarte discreta (foarte putine vezicule) si poate trece neobservata - atunci cand survine la subsuoara -, de exemplu, boala revelandu-se atunci exclusiv prin dureri. Semn caracteristic pentru zona zoster, eruptia este unilaterala si acopera strict teritoriul unui nerv senzitiv - cu toate ca se mai pot intalni cateva vezicule sau cateva pete de roseata si in afara acestui teritoriu. Pe torace mai ales, leziunile urmeaza un traseu, in mare orizontal, care taie oblic coastele.
Veziculele, mai intai translucide, se tulbura repede. Catre a sasea zi, ele se usuca formand cruste sau se sparg, apoi se cicatrizeaza in 15 pana la 20 zile; pot persista mici cicatrice scobite. Eruptia este insotita de o exacerbare a durerii, care devine adesea greu suportabila, iar, in unele cazuri, transpiratii si dureri de cap. Ea evolueaza in doua sau trei pusee la doua pana la trei saptamani.
Complicatii - Ele sunt de temut in caz de zona zoster oftalmica; in fapt, aceasta poate antrena, in afara unor dureri foarte intense, o atingere a corneei (keratita), a uveei (uveita), a retinei (retinita), sau a nervilor motori ai ochiului (paralizie oculara).
La bolnavii ale caror mijloace de aparare imunitara sunt slabite (subiecti atinsi de SIDA, de leucemie, sub tratament imunosupresor, sub corticoterapie etc.) exista riscul unei generalizari a infectiei cu atingerea viscerelor, necroza hemoragica sau meningoencefalita.
Tratament si evolutie - La subiectii sub 60 ani care nu au nici un deficit imunitar, tratamentul este doar cel al simptomelor: dezinfectia si pudrarea cu talc a leziunilor; pomezile sunt categoric nerecomandate, repaus si, mai ales, luarea de analgezice cat mai precoce posibil. La bolnavii in varsta, la subiectii imunodeprimati si la cei la care boala este foarte intinsa sau antreneaza dureri mari, se prescriu in plus antiviralele (aciclovir), administrate pe cale intravenoasa in tratament de atac, apoi pe cale orala.
In cazul zonei oftalmice, poate fi necesar sa se procedeze, pe toata durata zonei zoster, la o tarsorafie (sutura a pleoapelor) pentru a impiedica o ulceratie sau o suprainfectie a corneei.
Sechele - Acestea sunt dureri, numite algii postzosteriene, adesea foarte neplacute, care pot persista timp de ani de zile, mai ales la persoanele in varsta sau dupa o zona zoster oftalmica. Adesea este greu sa fie eliminate, iar analgezicele obisnuite se dovedesc putin eficace. Eficacitatea tratamentelor propuse este cu atat mai mare cu cat ele sunt prescrise mai precoce: administrarea de corticosteroizi pe cale orala timp de 3 sau 4 saptamani, radioterapie dar si acupunctura si mezoterapie.
Zoonoza
Boala a animalului transmisibila la om. Exemple: rabia (turbare), trichinoza, toxocaroza, tenia porcului etc.
Zooprofilaxie
Totalitate a masurilor luate pentru a impiedica transmiterea de zoonoze (boli transmisibile de la animal la om).
Zoopsie
Viziune halucinanta in decursul careia subiectul percepe animale hidoase sau periculoase, caracteristica anumitor intoxicatii cu alcool sau cocaina.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)